Gabriela Firea recunoaște că a greșit la ceremonia dedicată Simonei Halep pe Arena Națională

Publicat: 18/06/2018, 14:18
Actualizat: 26/03/2019, 15:11

„M-am tot gândit zilele acestea, am reflectat dacă a fost sau nu bine, dacă am procedat corect și am ajuns la o concluzie la care sper să ajungă cât mai multă lume: bunele intenții au existat încă din prima clipă – că nu a ieșit tocmai cum am dorit, într-adevăr, acesta este marele regret … Eu am avut cea mai bună intenție, dar rezultatul nu a fost cel dorit și este clar că AM GREȘIT, atât eu, cât și echipa, pentru că într-un climat destul de tensionat cum era cel din București acum o săptămână și după mitingul PSD, era clar că nu era cel mai potrivit loc și moment să înmânez cheia orașului și diploma de excelență, după ce îi confersiem deja titlul de cetățean de onoare Simonei Halep în februarie, pe Arena Națională, unde noi am organizat cu mare drag și cu tot sufletul întâlnirea Simonei cu fanii săi”, a declarat Gabriela Firea într-un interviu acordat postului de radio RFI.

Ea precizează că nu a intenționat să rămână alături de Simona Halep pe toată durata evenimentului.

„E adevărat, eu am mers doar pe ideea că așa se procedează în toată Europa, așa se procedează și în America, văzusem și ca jurnalist astfel de evenimente… Toată dimineața de lunea trecută am fost criticată că nu mă organizez mai repede și mai bine pentru a organiza ceva deosebit pentru Simona și m-am gândit că voi fi acuzată de aroganță, dacă nu merg acolo să înmânez și să plec – pentru că asta a fost și ideea – să înmânez cheia, să mă retrag și să urmeze tot showul pe care l-am pregătit . Nu a existat nici o secundă intenția de a rămâne eu în continuare la evenimentul Simonei Halep… Acum, la rece, putem să spunem orice, iar eu pot să spun că m-aș fi bucurat să fiu mai înțeleaptă sau mai prevăzătoare și să organizăm o ceremonie, să spunem, mai restrânsă, în cadrul Primăriei, la sediu sau poate la o altă locație și apoi, la Arenă să meargă doar Simona, bineînțeles că acum cu mintea de azi, știți cum e… mintea românului cea de pe urmă„, a mai spus Gabriela Firea.

Pe 11 iunie 2018, la evenimentul dedicat Simonei Halep de pe Arena Națională, în momentul în care Gabriela Firea și-a început discursul prin care i-a făcut loc pe scenă Simonei Halep, mii de oameni au huiduit-o la unison. Ulterior, primarul general a transmis că, încă de dimineață, s-a încercat compromiterea acțiunii de ceea ce numește „aparatul soroșist”. Apoi, pagina de Facebook a Gabrielei Firea a fost închisă și redeschisă de mai multe ori, în cele din urmă postarea fiind ștearsă.

Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
VIDEO Haos pe Aeroportul Otopeni, din cauza unui protest mascat la TAROM: 10 curse au...
Horia Tecău, luat pe cameră din bar de șefa de la taxe și impozite Sector...
FOTO. Antonela, răsfățată de milionarul Paszkany! Așa arată tânăra care primește orice dorește
Salman Khan și Iulia Vântur, primele imagini de la nuntă! Filmarea cu ei a scăpat...
Nicki Minaj și-a anulat concertul în România înainte cu doar trei ore. Ce motive a...
Vali a murit la Costineşti, după ce şi-a presimţit sfârşitul: 'Să îmi reparaţi maşina şi...'
Soția lui Geoană, diagnosticată cu CANCER LA SÂN! Mihaela a detaliat momentul CRUNT în care...
Rezultate la Bac 2024. Notele de la Bacalaureat, publicate pe Edu.ro
Imaginile durerii de la înmormântarea familiei din Suceava, ucisă de un șofer de TIR
Meteorologii ANM au emis prognoza meteo pentru ziua de luni, 8 iulie. Ce temperaturi vom...
Cod roşu de senzualitate! Vedetele au făcut spectacol în public pe plajele din România
6 abateri pt. care șoferii iau amenzi pe baza filmărilor video. Care sunt acestea?
Ce este Noul Front Popular, alianţa dintre socialişti, ecologişti şi comunişti ce a câştigat alegerile...
Forme CIUDATE, observate în atmosfera superioară a Pământului
Vin direct la tine acasă. Interdicție pentru toți românii. Este ilegal în România
România, chinuită teribil de caniculă. Maximele incredibile la care ajung temperaturile
Rezultate Bac 2024. Notele de la Bacalaureat, publicate pe edu.ro! Cum se face contestație și...
Edu.ro Rezultate BAC 2024: La ce oră se afișează notele? Scrie codul tău și află...
Miracolul prin care Lidia Buble a fost vindecată de psoriazis, după ce tratamentele medicilor nu...
SAGA FESTIVAL 2024. Motivul invocat de Nicki Minaj, criticat dur și ironizat: "Ne afectează imaginea...
BANCUL ZILEI. Bulă la ora de Anatomie. Profesoara: – Bulă, ce este coloana vertebrală?
Cât mai avem de așteptat până vom putea vedea explozia stelei T Coronae Borealis?
×